Gigi Becali, patronul clubului FCSB, a anunțat, cu o zi înaintea meciului cu CFR Cluj, că Toni Petrea va rămâne antrenorul echipei și pentru sezonul viitor.
Meciul dintre FCSB și CFR Cluj se va juca duminică seară, de la ora 21:30, la Buzău, în cadrul ultimei etape a play-off-ului Ligii 1.
Deși FCSB a ratat din nou titlul de campioană, cu Toni Petrea pe banca tehnică, patronul Gigi Becali vrea să îi acorde credit în continuare acestuia, indiferent de rezultatul din meciul cu CFR Cluj.
Gigi Becali consideră că FCSB va fi campioana morală a acestui sezon dacă o învinge pe CFR Cluj în ultima etapă.
„Dacă omul va fi campion mâine, ce îi mai poți spune? La mine contează adevărul și dreptate, eu sunt omul adevărului și al dreptății.
Toni Petrea rămâne oricum, dar dacă mai și câștigă, cu atât mai mult”, a spus Gigi Becali, la Pro Arena.
Totodată, Gigi Becali a dezvăluit că Toni Petrea i-a transmis că el se consideră campion, având în vedere faptul că FC Voluntari a încurcat-o pe FCSB cu un gol marcat din ofsaid.
„Să vedem dacă luăm campionatul ăsta. Mai avem mâine (n.r. – duminică) o finală de campionat. Pe mine nu mă interesează minciuna și hoția, le exclud.
Vreau să văd dacă echipa mea e mâine campioană. Dacă mâine învinge echipa mea, e campioană! Nu mă interesează cu ce vine CFR. Mă interesează echipa mea, să bată mâine. Dacă mănâncă bătaie sau face egal, echipa mea e pe locul 2 și felicit campionii. Vreau să văd realitatea, iar realitatea și evidența se vor vedea mâine.
Toni Petrea mi-a zis: „Sunt campion”. “Nu ești”. “Cum nu sunt? Nu au dat gol din ofsaid? Am câștigat, sunt pe locul 1”. Contează golul primit de noi în ultimele minute (n.r. – cu Voluntari). Atunci eu zic “Da, domne, ai dreptate, ești campion”. Nu mă interesează pe mine de Dan Petrescu! 12-0”, a mai spus Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER